marți, 31 martie 2009

Cat de sceptici sunt scepticii?

Am primit astazi pe email un ghid al scepticului. Se cheama "What Do I Do Next". Pe mine titlul asta ma sperie putin. Din postura de sceptic se presupune ca gandesti singur si, folosind ratiunea, cerul instelat de deasupra ta si legea morala din tine te duc la concluzii bune despre ceea ce trebuie sa faci in viata. Si atunci nu e o contradictie in termeni sa existe un ghid in care sa iti spuna ALTII ce trebuie sa faci tu ca sceptic?

Dar sa nu judecam prea aspru plecand de la titlu. Sa vedem ce contine un astfel de ghid. Spre norocul nostru, exista o sectiune "how to read this document". Stati putin, cum adica "how to read this document"? Adica eu ca sceptic nu ma descurc sa citesc un astfel de document? nu imi este rationalitatea suficienta? ok... trecem si peste asta. Sa luam punct cu punct sugestiile (nu pe toate, doar cele care sunt chiar silly):

SUPPORT MAJOR SKEPTICAL ORGANIZATIONS
Hmm, adica eu ca sceptic primul lucru pe care ar trebui sa-l fac este sa dau bani... altor sceptici. Unde am mai auzit eu chestia asta? Ah, da, stiu! Organizatiile religioase iti zic la fel. Vrei sa fii o persoana religioasa? e ok, te sustinem in demersul tau... dar trebuie sa dai ceva banuti altor persoane religioase cu mai multa putere decat tine.

LEARN & COMMUNICATE - Know your stuff! Follow the skeptical literature, and the paranormal literature. (sublinierea lor)
Deci ca sa fiu un sceptic trebuie sa citesc ce scriu alti sceptici. Unde am mai auzit asta? Ah, desigur... nu poti sa fii crestin fara sa citesti Biblia. Nu poti sa fii martor al lui Iehova fara sa citesti Watchtower. Si asa mai departe. Altfel spus, nu poti sa fii parte a comunitatii fara sa citesti doctrina de specialitate. Cine nu se incadreaza in stereotipurile culturale e exclus. Totusi, un punct interesant la sceptici: se uita si la ceilalti. Nu poti sa fii sceptic daca nu esti, spre exemplu, pasionat de a merge la "psychic fairs". Trebuie neaparat sa asculti toate tampeniile altora inainte sa poti contracara cu tampeniile tale!

LOCAL ORGANIZING (& FUN)
If your city or region has no local skeptics group, start one. This could be a serious activist organization, something as loose and fun as a local “Skeptics in the Pub”

Da, sigur, scepticii la o bere. Face sens! Unde altundeva poti fi mai rational decat atunci cand iesi la baut cu baietii?! Parca si vad discutiile asociate: "Oare aceasta bere exista cu adevarat sau e doar o iluzie a intelectului meu? *HIC*"; "Amice, exista un principiu de incertitudine asociat acestei intrebari! Cu cat e berea mai goala cu atat e intelectul tau mai putin in masura sa analizeze cantitatea" Si asa mai departe.

INTERACT WITH MEDIA
Evident, niciun sceptic nu e sceptic daca nu e vedeta la TV!

Ce e mai interesant este ca scepticii cand cer justificari altora vor mereu surse curate, stiintifice, peer-reviewed si niciodata nu accepta referinte din media. Totusi, n-am vazut nicaieri in acest ghid un indemn de a face stiinta si de a publica cercetari in reviste de specialitate! In schimb, pare ok interactiunea cu media...

POLITICAL ACTION
Make friends with politicians.

De altfel politicienii, fiind prin excelenta un aliat natural al scepticului din cauza spiritului lor critic si a coloanei vertebrale, fac tot posibilul pentru a promova stiinta si pentru a minimiza influenta obscurantismului religios!

FILM & VIDEO
Start your own public access or YouTube-based TV series.

Caci ce poate avea o credibilitate mai mare decat adolescentul care face filmulete pe youtube pe teme de interes general cum ar fi "Americanii n-au ajuns pe Luna niciodata" sau "9/11 e o conspiratie"... (preventiv, pentru a 243a persoana care vrea sa imi argumenteze teoria conspiratiei: turnurile nu ar cadea mai repede daca ar exploda decat daca nu. it's not how gravity works!!)

PERSONAL RELATIONSHIPS
Wear your skepticism.

Da, e sexy sa fii sceptic! Chicks love it! Mai putin religious chicks... dar cui ii pasa de ele anyway? :))


Concluzie: daca acest articol e scris de sceptici pentru sceptici, il deplang. Si ii deplang si pe autori care, sunt convins, in viata de zi cu zi sunt niste oameni perfect sanatosi mental care nu ar tine cont de prostiile scrise intr-un astfel de articol. Daca eu as fi anti-sceptic, as avea suficient material ca sa demolez ideea de comunitate a scepticilor. Cum nu sunt anti-sceptic ci un sceptic eu insumi, ma multumesc sa-mi trag tovaraseste colegii de urechi si sa le urez Happy Darwin year!.

luni, 23 martie 2009

Earth Hour is bullshit

"Tu ce faci de Earth Hour?"
"Incerc sa nu gandesc pentru ca imi consuma curent creierul."

Niste minti foarte luminate s-au gandit ele ca e bine sa inventeze conceptul de "earth hour": pe 28 martie la 20:30 cica ar trebui sa inchidem toate luminile din casa, tot ce e pe baza de curent si sa tragem un semnal de alarma asupra efectelor omului asupra climei facand tot felul de chestii "naturale" cum ar fi mersul pe bicicleta, o cina romantica, mersul in piata constitutiei la un concert unplugged etc.

Mesajul, ni se spune, e mai mult simbolic. Nu se asteapta nimeni sa reducem prea mult consumul resurselor cu aceasta manevra. Dar daca acest consum ar creste ca urmare a actiunii acesteia? Ar mai fi valoarea ei simbolica la fel de importanta? Sau ati prefera sa faceti ceea ce faceti in mod obisnuit?

As vrea sa propun un argument in sprijinul tezei "Earth Hour va duce la cresterea consumului de resurse pe termen lung":

Este clar ca, pe moment, consumul electric va inregistra o scadere. Dar ce se intampla cu oamenii care au o treaba de la 8:30 la 9:30 si acea treaba necesita curent? evident, ei nu vor renunta la ea, ci fie o vor face putin inainte sau putin dupa. Deci vor consuma curentul pe care in mod normal il consumau de la 8:30 la 9:30 fie putin inainte de 8:30, fie dupa 9:30. Daca am face un grafic al consumului de energie am vedea ca, pentru "groapa" dintre 8:30 si 9:30 vom fi inregistrat si cresteri semnificative de consum inainte de 8:30 si dupa 9:30. In fapt real, consumul nostrul pe o zi va fi fost exact acelasi.

As putea sa opresc rationamentul aici si sa ma multumesc cu teza "efectul Earth Hour este nul" dar de ce sa nu mergem mai departe? ce credeti ca vor face oamenii intre 20:30 si 21:30 dupa ce sting luminile? eu zic ca cei mai multi, in masura in care au ocazia, vor face sex. E comod, e confortabil, e cu lumina stinsa, e natural. Ca atare, daca ne vom uita 9 luni de-acum incolo vom observa un salt la natalitate corespunzator cu 28 martie 2009. Asta inseamna ca efectul pe termen lung al lui Earth Hour va fi o crestere a consumului de resurse pentru ca va duce la aparitia unui surplus de fiinte umane devoratoare de resurse.

Mi se pare extrem de distractiv videoclipul acesta care promoveaza Earth Hour folosindu-se de oameni de televiziune! Face sens, nu? oamenii din televiziune ne incurajeaza sincer, fara ganduri ascunse, sa stingem aparatura din casa.

vineri, 20 martie 2009

Relatiile ca seriale

Relatiile sunt seriale. La inceput, le descoperi si esti entuziasmat. Tragi primele 3 sezoane de pe torrents si treci la treaba. Incepi sa cunosti personajele. Un serial bun are personajele bine trasate, indeplinind o functionalitate clara atat in lumea realitatii povestii cat si in lumea meta-povestii.

Primul weekend il petreceti doar impreuna. Uneori chiar prima saptamana. Apoi lucrurile se linistesc. Episoadele noi se raresc, beatitudinea initiala scade, iti revii la "normal" - desigur, deja esti prins in lumea personajelor si astepti cu nerabdare desfasurarea actiunii.

Incepe sezonul n+1. Incepe si carcoteala: "baaai, ce-o mai lalaie si astia"; "s-au stricat de tot"; "nu mai are niciun sens". Este momentul indoielilor. La unele seriale renunti in perioada asta. Te mai intorci la vechile pasiuni, mai cauti altceva.

Producatorii opresc serialul. Nu se mai vinde. Fanii adevarati raman loiali pentru totdeauna. Au salvat pe DVD totul, sau pe hard-ul extern. Si din cand in cand reiau seria de la un cap la altul. Pare sa aiba o viata proprie in momentele alea.

Daca inca nu v-am convins ca relatiile sunt seriale, uitati niste nume: Lost, Prison Break (:-D), Heroes, Damages, Dollhouse, cineva imi sopteste "neveste disperate" (wtf?! exista oameni care se uita la un serial numit "neveste disperate"? cat de disperat trebuie sa fii tu insuti ca sa regasesti alinare in disperarea altora?)

In final, n-am decat un singur cuvant de spus: "Engage!"

luni, 16 martie 2009

Picioare de plai

In viziunea unora, la baza structurii noastre de gandire nu stau ratiunea si logica, ci metaforele. Cuvintele de baza ale limbajului, in special cele care rezista unei definiri riguroase, sunt intelese de catre om (zic cei din scoala asta) prin metafore conceptuale, analogii interesante cu alte cuvinte de care nu sunt legate la prima vedere.

Ideea ar fi ca exista o legatura intre relatiile metaforice dintre concepte si relatiile dintre retelele de neuroni din creier. Aceleasi structuri neuronale, fiind activate pentru mai multe concepte diferite, ne pun intr-o stare mentala de asociere intre acele concepte.

Indiferent daca va place sau nu teoria lingvistica, daca sunteti fani ai jocurilor de cuvinte si ai metaforelor (asa cum sunt eu!), o sa va placa aceasta pagina, compilata de George Lakoff, unul din proponentii teoriei.

Incheierea in spiritul teoriei: metafora conceptuala este trecatoarea intre doua vai ascunse printre doua varfuri inaccesibile. :-)

luni, 9 martie 2009

Pisicuta sau pasarica?

In bridge-ul romanesc exista doua scoli de adresari dragalase catre partener (si nu numai, chiar si catre adversarii cu care suntem familiari): pisica, impreuna cu familia lexicala "pis", "pisi", "pisoi", "pisic" si pasare, cu forma cea mai curenta "pasarica".

Cele doua modalitati de adresare nu sunt independente de temperamentul si personalitatea celor care le utilizeaza. Voi incerca sa sustin o teza feminista: in timp ce "pasarica" este o adresare incorecta politic si care trebuie descurajata, "pis" este ok, respecta egalitatea de drepturi intre sexe si trebuie incurajata.

De ce NU "pasarica"?

Pasarica ne aminteste de gingasia si eleganta zborului, de agilitate in relatiile cu cei din jur dar si de instabilitate (pentru ca exista pasari migratoare). Pana aici, nimic sexist. Dar "pasarica" este si un simbol sexual puternic feminizat. Intr-un anume sens, "pasarica" reprezinta un reductionism sexual pe care barbatii il pot practica asupra partenerei. In functie de context, poate capata un caracter derogativ si care descurajeaza femeia de la a-si sustine punctul de vedere.

De asemenea, exista o profunda inegalitate intre posibilitatea utilizarii acestui apelativ. Doar femeile pot fi "pasarica". Nimeni nu s-ar gandi in mod serios sa utilizeze formula in relatie cu un barbat (sau, daca o va face, va fi TOCMAI pentru a utiliza sensul derogativ - la fel cum ar folosi, sa spunem, apelativul "fatalau").

De ce DA "pisi"?

Pisicile ne amintesc si ele de agilitate dar si de un temperament jucaus si inteligent, piperat cu un pic de egocentrism si cu o orientare naturala catre mangaieri si relationare fizica in general. Pisicuta este safe din punct de vedere al sexelor, neexistand nici aluzii falice nici opusul lor atunci cand este utilizata (cel putin nu in limba romana). De asemenea, nu exista un sens derogativ al pisicii. Pisica este... buna la toate... sau, oricum, nu e foarte rea la nimic. Nu in ultimul rand, pisica prinde pasari si le mananca daca are ocazia (un detaliu la prima vedere, dar, in context, un fapt relevant).

Exista o egalitate naturala intre sexe in privinta utilizarii pisicutei ca formula de adresare. De multe ori se utilizeaza chiar aceeasi forma lexicala, neexistand o separatie clara pe genuri.

Concluzii
  • Daca esti un barbat care ii spune partenerei "pasarica" gandeste-te serios sa treci pe "pisicuta" sau pe una din celelalte forme mai sigure.
  • Daca esti o femeie careia i se spune "pasarica", gandeste-te serios sa ii spui la randul tau "catelus" (oricum in bridge-ul romanesc sunt destui care merita acest apelativ si nu-l primesc).
  • Pisicile sunt mai oameni decat pasarile!

marți, 3 martie 2009

Mass-ul nostru cel de toate zilele (2)

Astazi am primit un nou mass care m-a facut sa ma indoiesc de calitatile intelectuale ale romanilor utilizatori de Yahoo!

Italia...... in scandalul inceput impotriva noastra nu tine cont ca Romania estea saptea tara ca marime in U.E. si o piata de doua zeci de milioane de consumatori pentru firmele italienesti care au avut vanzari record la noi in ultimii ani. Pana vor invata sa faca diferenta intre romanii onesti si tiganii infractori sugeram ca, in forma de protest, sa nu mai cumparam produse italienesti ca: Peroni ,Lavazza, Indesit ,Ariston, Ace ,Parmalat, Malizia, Intesa, Martini ,Bacardi, Stefanel,Cellini, Swarosvchi, SOVER, ALVIERO MARTINI, CERUTTI 1881, GIANFRANCO FERRE, CAVALLI, LAURA BIAGIOTTI, FIAT, ALFA ROMEO, MASERATI. Au parte cam de multe apreciere pentru cat tupeu au, nu credeti? Daca esti de acord, da mai departe..

Flotare logica:
Sa presupunem ca lista aceasta ar fi completa (desi evident ca nu este). Sa presupunem ca romanii onesti care citesc acest mass inteligent il aplica intocmai si nu se mai ating de produsele enumerate. Trecand peste stereotipul de "tigan infractor" aplicat cu gentilete, hai sa vedem ce o sa se intample exact: romanii onesti vor cumpara mai putine produse, dar "tiganii infractori" vor fura la fel de multe. Deci, din punctul de vedere al firmelor italiene, procentual, furturile vor inregistra o crestere masiva in Romania. Acest lucru este greu de presupus ca ii va conduce pe italieni la concluzia "da, clar! romanii sunt cinstiti, ne-am inselat!". Mai degraba vor prezenta statisticile spunand "vedeti? v-am spus noi, sunt niste hoti!".

In concluzie: pentru a obtine efectul dorit, nu boicotul "romanilor onesti" e necesar ci cumpararea mai multor produse din partea lor astfel incat firmele italiene sa suporte mai usor furturile "tiganilor infractori"!

Daca esti de acord cu logica mea, vei trimite link catre acest blog tuturor celor care ti-au dat mass. Poti salva o viata in felul asta (chiar o economie intreaga)! Daca nu o faci, inseamna ca esti un om fara suflet!

duminică, 1 martie 2009

Porn in the USA

Conform unui studiu publicat in revista New Scientist, consumul produselor industriei porno din America arata foarte ciudat. In loc sa gasim o corelatie pozitiva intre el si sa spunem gradul de liberal-itate a unui stat, corelatia este inversa! Statele cele mai religioase si mai conservatoare sunt cele care au cele mai multe subscriptii la site-urile de profil.

De aici, autorii trag concluzia ca oamenii cu cat sunt mai religiosi cu atat sunt mai predispusi sa se inscrie pe site-uri porno. Explicatia propusa este una de tip psihanalitic: cu cat esti mai religios, cu atat iti reprimi mai tare anumite nevoi naturale si cu atat e mai probabil ca acele nevoi sa defuleze spre manifestari de acest gen.

Foarte interesanta concluzia, dar as vrea sa aduc o obiectie metodologica. Cercetarea a fost realizata nu prin studierea indivizilor ci prin studierea statisticilor. Asta inseamna ca acei indivizi care au spus ca sunt conservatori/liberali sau credinciosi/necredinciosi nu sunt automat aceiasi care au fost identificati ca inscrisi in bazele de date ale firmelor producatoare de filme porno. Acest lucru da nastere unei posibile explicatii alternative care trebuie sa fie luata in considerare: este foarte posibil sa existe fix acea corelatie pozitiva asteptata de noi inaintea studiului intre liberal-itate si predilectia catre consumul porno si ca exact aceasta corelatie sa fie responsabila de consumul crescut si in statele conservatoare. Daca esti homosexual, de exemplu, cand e mai probabil sa consumi industrie porno? cand traiesti intr-un loc unde oamenii sunt toleranti fata de sexualitatea ta si unde nu te temi sa te afisezi in public sau cand traiesti intr-o societate religioasa, inchistata si retrograda care te condamna la cel mai mic semn public? Eu zic ca in varianta 2 vei tinde mai degraba sa apelezi la astfel de mijloace de a-ti satisface nevoile. Si atunci consumul crescut din statele conservatoare poate fi (mai bine) interpretat ca un consum crescut al necredinciosilor/neconservatorilor mai frustrati decat necredinciosii/neconservatorii din regiuni cu grad mai ridicat de liberal-itate.