vineri, 5 iunie 2009

Sloganul slobod

De cand a devenit PDL-ul conservator?! A disparut complet discursul virulent asezonat cu ardei iuti si a aparut in prim-plan familia: http://www.euro-pdl.ro/

Doar culoarea a ramas anacronica, portocaliul violent fiind manusa peste discursul basescian de tip "toti vor sa ma faca pe mine pentru ca eu va iubesc pe voi" dar ca nuca in perete peste formula de 3-4-2 (copii-adulti-batrani) din poza principala. Eu, cu lipsa mea de stil si imaginatie coloristica, as vedea PDL-ul mai degraba imbracat in albastru decat asa cum e acum, nu?

Este, totusi, posibil ca familia "europeana" sa aiba o alta semnificatie: poate intreaga campanie e orchestrata pentru Elena Basescu, ca modalitate de a ii intari discursul ei propriu. Ma gandesc ca daca am ajuns sa-l acceptam pe Vanghelie ca sursa de autoritate pentru profesorii universitari, am putea sa acceptam si campania PDL-ului ca sursa de autoritate pentru succesurile fetitei lui Tata.

Pana aici e cum mai e... dar filmul cu Stolo si pamantul m-a oripilat!

Pamantul asta este pamantul nostru, al romanilor...


Serios? este? ce bine ca ne spune Stolo ca noi uitaseram complet. Probabil eram orbiti de imaginea familiei europene si ne imaginam ca si pamantul e european...


...noi l-am aparat si tot noi am luptat pentru el... Cu fondurile europene pentru agricultura putem in sfarsit sa-l lucram, sa-i culegem roadele si sa profitam cu adevarat de ce-i al nostru

Pamantul asta a fost mereu de partea noastra. Acum e timpul sa fim si noi alaturi de el.



Flotare logica: fiind dat un pamant romanesc care a fost mereu de partea romanilor, pentru care romanii au luptat, pe care romanii l-au aparat, pe care romanii pot sa-l lucreze si caruia romanii ii culeg roadele in vederea profitului romanilor... sa se determine cine trebuie sa vina cu banii!

Stolo, spala-te pe maini, te rog, pamantul ala e plin de mizerii!

miercuri, 3 iunie 2009

Brandul Vanghelie

Mergand pe strada zilele astea vedem un banner in care Vanghelie ne spune ca avem nevoie de oameni ca Severin.

Flotare logica nr 1: fiind dat un agramat si un incult (a luat bacul macar?) care ne spune ca avem nevoie de un profesor universitar doctor in drept sa se calculeze credibilitatea politica a mesajului!

Flotare logica nr 2: presupunand ca exista o nisa N de electorat careia Vanghelie ii este o autoritate cu mesaj demn de ascultat si urmat, asta inseamna ca oamenii din N au trasaturi similare/apropiate de cele ale lui Vanghelie. Prima observatie ar fi ca nisa N va fi alcatuita din oameni cu educatie formala mai redusa, mai orientati catre aspectele practice si mai degraba pasionali decat rationali. Care este probabilitatea ca acei oameni din N sa rezoneze la o personalitate intelectuala, tehnocrata, emotional-stearsa a lui Adrian Severin?

Ca om de stanga, vreau sa imi exprim dezgustul fata de brandul Vanghelie. Aveam sperante mari cand, acum ceve vreme, Mircea Geoana a venit la Facultatea de Sociologie insotit de Anthony Giddens, un clasic in viata al sociologiei dar si al politicii britanice, care a sustinut un discurs jumatate sociologic, jumatate ideologic dar, oricum, la un alt nivel fata de hermeneutica vangheliana. M-am gandit ca aceea va fi noua imagine a stangii romanesti. Am contemplat serios pentru prima oara in viata sa votez PSD-ul! Din pacate, m-am inselat. Noua imagine este care este...