joi, 26 ianuarie 2012

Eu sunt cu Basescu

Personal consider protestele din Piata Universitatii foarte stupide. La inceput era vorba de o lege a sanatatii. Am intrebat pana acum 16 protestatari ce anume din legea sanatatii ii nemultumeste exact si am primit raspunsuri foarte variate si inconsistente. Fix doua persoane dintre cele 16 au fost cinstite cu mine, citez aproximativ: "stii ce? pe mine ma doare-n pix de legea sanatatii; vreau sa plece Basescu si orice ocazie sa-l dam jos e binevenita". E drept ca esantionul meu nu a fost reprezentativ. Spre exemplu, n-am discutat cu membri ai galeriilor de fotbal! E posibil ca acolo sa regasesc niste informatii cel putin la fel de inchegate si un discurs poate mai consistent decat, spre exemplu, cel al colegilor mei sociologi. Citez dintr-un text al unei colege doctorande care a fost recent premiata pentru calitatea intrebarilor pe care si le pune, Simona Ciotlaus:

Daca nenumaratele clipuri cu jandarmi care, dupa ce au folosit gaz lacrimogen pentru a imobiliza oamenii, se mai opreau ca sa scape cite 3,4 lovituri cu bastonul sau ca sa mai traga citeva suturi unor oameni deja cazuti pe caldarim, nu sunt argumente suficiente pentru a demonstra de care parte este brutalitatea si lipsa de respect pentru integritatea umana, ma opresc aici.
[...]
Cine se fac jandarmi? Toti cei pentru care educatia este un lux. De ce este un lux? Pentru ca nu sunt incurajati sa se educe, pentru ca in Romania este imposibil sa mai fii educat intr-un sistem care sa puna in valoare oamenii.

E vina jandarmilor, deci, nu a galeriilor. Cred ca asa zic si suporterii recalcitranti daca ii intrebi. Oricum, pentru Simona e limpede ca educatia nu a fost un lux; din pacate, nu intotdeauna educatia si logica merg mana in mana. Ne-am putea pune si noi retoric intrebarea: cine se fac sociologi?

Desi cei care au iesit nu stiu nici ei exact ce vor iar protestele sunt lipsite de substanta, ele nu sunt, insa, lipsite si de culoare. Mai exact culoarea roz pare a se impune ca un bastion al democratiei postmoderne:



Avem aici o tanara domnisoara cu dantura perfecta promovand languros libertatea, egalitatea si fraternitatea din insusi locul in care acest complex de atitudini sociale a originat. Ia spune-ne, pisi, ce-ti place tie mai mult si mai mult la Democratie? Mie, de exemplu, imi place ca ne alegem conducatorii noi singurei si, dupa ce i-am ales, ei sunt capabili sa ia decizii care, desi poate nu ne convin, sunt pana la urma in interesul nostru ca natiune. Mai imi place ca avem o constitutie care prevede exact cum ne putem schimba acesti conducatori in cazul in care ei incep sa calce pe langa, ceva cu un referendum parca, nu? Simonei banuiesc ca ii place ca e nevoie de mult mai putini jandarmi (sau, in fine, oameni pt care educatia este un lux) intr-o democratie decat intr-un regim autoritar.

Voua ce va place?



Iti multumim si noi, iubita, de sub 2 metri de zapada, pentru sustinerea pe care ne-o oferi de la Roma de unde soarele binevoitor iti lumineaza existenta. Intelegem ca, in ciuda temperaturii ridicate si a distantei de la care ne scrii, inima ta roz bate in continuare pentru tara asta. Iti multumim ca esti capabila de acolo de la Roma sa distingi intre cei care ies in strada pentru Romania si cei care ies in strada pentru Steaua si Dinamo si stii sa te adresezi doar celor care protesteaza in mod CORECT si JUSTIFICAT. Ne e mai greu sa intelegem de ce le multumesti doar celor care ies in strada pentru Romania si nu si celor care stau la serviciu si muncesc pentru Romania sau care stau in casa si au grija de copii pentru Romania sau fetelor cu dantura perfecta care se solidarizeaza de la Paris cu cei de aici. Si chiar daca vrei sa te rezumi doar la cei care ies in strada pentru Romania, iti sugerez sa-i incluzi in rugaciunile tale si pe acei eroi necunoscuti care acum sunt calare pe utilaje de deszapezit si care fac posibil protestul celor pe care ii lauzi.

Te pupam, ai grija de tine, si sa nu iesi cu capul gol in strada ca racesti!