Cand discutam despre indivizi, nu putem face abstractie de cultura din care provin. In mod similar, daca vorbim despre culturi, discutia este seaca si fara rost daca nu ne referim la indivizii care traiesc in ea. Totusi, cand discutam despre drepturile individuale si drepturile "culturale" (prin drepturi culturale inteleg aici cele pe care cultura respectiva le are asupra indivizilor - de exemplu, dreptul de a baga la inchisoare un criminal) ajungem destul de repede la o contradictie. Daca presupunem ca indivizii sunt inzestrati cu "certain inalienable rights" cum zice o constitutie de renume mondial ar parea ca drepturile individuale sunt deasupra drepturilor culturale. Pe de alta parte, realitatea social-politica este alta: societatea/cultura se impune in fata indivizilor aproape intotdeauna. Pentru ca niste drepturi individuale sa castige lupta, de obicei este nevoie de o interventie, uneori chiar militara, a unei culturi externe.
Dezbaterea pe care ma intereseaza sa o propun este: in ce masura putem justifica "agresiunea" culturala (interventia despre care vorbeam mai sus a unei culturi externe) spunand "interventia vine sa apere anumite drepturi ale unor indivizi defavorizati injust de cultura respectiva"?
Cei care raspund "nu se poate justifica" fac, in general, urmatoarea observatie: "drepturile indivizilor" despre care se face referire in justificare sunt ele insele produse ale unei culturi, anume cea occidentala, aflata sub stindardul revolutiei franceze si constitutiei americane. Nu numai ca drepturile indivizilor nu au o valoare absoluta care sa poata justifica o astfel de interventie, dar chiar sunt folosite ca materiale de propaganda ca sa justifice actiunea militara a unor tari care nu respecta nici ele drepturile omului - vezi Guantanamo Bay, spre exemplu.
Tot aici antropologii sociali mai fac uneori observatia ca ceea ce noua ni se pare bun si corect (in cultura noastra) altora li se pare rau si incorect (in cultura lor). Si nu este doar o parere ci efectiv ceea ce este bun si corect (am putea spune functional daca vrem sa evitam judecati morale) intr-o cultura chiar este rau (sau disfunctional) intr-o alta cultura. Mai mult decat atat, nici nu avem nevoie sa ne uitam la alte culturi ci putem face comparatia cu propria cultura la un moment de timp anterior. De exemplu, ideea de casatorie din dragoste este astazi un model idealizat al culturii europene si americane. Noua ne este destul de greu sa intelegem cum puteau oamenii sa se casatoreasca intr-o vreme cand petitorii veneau la usa casei si negociau "tranzactia" uneori fara ca mirele si mireasa sa se cunoasca inainte de nunta. Si totusi, nu trebuie sa ne uitam prea mult in spate ca sa ajungem acolo in propria noastra ograda culturala (cred ca 150 de ani e suficient). Aceste observatii ar parea sa sugereze ca ar trebui sa fim foarte rezervati si sceptici in ceea ce priveste ideea de valori absolute ce trebuie aparate.
De cealalta parte a baricadei, adeptii justificarii interventiei observa ca relativismul de acest tip este adeseori folosit ca unealta de legiferare si de impunere a inegalitatilor sociale si de propagare a stereotipurilor si prejudecatilor. De exemplu, un adept al relativismului cultural mai degraba ar putea sa foloseasca un stereotip ca "e normal ca negrii sa fie angajati mai greu decat albii deoarece cultura albilor este mai orientata catre munca" decat un interventionist.
Interventionistii par sa creada in valoarea absoluta a unor concepte cum ar fi drepturile omului, desi recunosc ca ele sunt produse culturale. Pentru un interventionist, drepturile omului sunt in egala masura valoare absoluta si produs cultural-politic precum este mersul pe Luna al americanilor in egala masura o valoare absoluta si un produs cultural-politic. In numele acestei valori absolute este permisa inclusiv actiunea militara asupra altor culturi.
Am participat candva la o dezbatere pe tema relativismului cultural la facultatea de sociologie. Ce mi s-a parut foarte interesant si demn de mentionat a fost ca, la un moment dat, atat interventionistii cat si relativistii spuneau despre ceilalti ca, daca ar avea dreptate, atunci am putea justifica moral genocidul lui Hitler asupra evreilor. Interventionistii spuneau asa: "daca voi relativistii sunteti consecventi, atunci n-ar trebui sa-l condamnati pe Hitler deoarece ce a facut el se poate considera un act intra-cultural prin care definea normele sociale intr-un spatiu inviolabil de catre o putere externa ca America". In acelasi timp, relativistii spuneau: "daca voi interventionistii sunteti consecventi, atunci n-ar trebui sa-l condamnati pe Hitler deoarece ce a facut el se poate considera un act de agresiune asupra unei culturi (a evreilor) si care poate fi justificat prin apel la niste valori absolute cum ar fi nevoia de spatiu vital pentru rasa superioara". Nu o sa va spun din ce tabara faceam eu parte si nici nu voi trage o concluzie deocamdata (poate dupa cateva comentarii :)). Prefer sa las subiectul ca tema de gandire.
duminică, 15 februarie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
nu cred ca se poate defini "matematic" o masura si un prag de la care trebuie intervenit asupra unei culturi deoarece nu cred ca putem cuantifica binele si raul.
RăspundețiȘtergereca idee generala o dezbatere de la caz la caz asupra interventiei culturale as porni-o de la ideea urmatoare:
daca prin neinterventie este afectat standardul de viata normal a mai multor oameni decat ar fi afectat prin interventie atunci poate ar fi cazul. si aici insa apar probleme ca - daca afectez un numar mai mic de oameni insa mult mai puternic intervenind asupra unei culturi atunci pot sa intervin?
nu sunt asa de filozof ca tine dar in esenta cred ca ideea ar fi urmatoarea: daca a interveni inseamna a omora 1.000.000 de oameni pentru ca 5 milioane nu au "drepturi democratice" pe care poate si le doresc - merita sa intervii?
si revenim la problema initiala - cum poti sa cuantifici binele si raul?
statul intervine prea mult in viattile cetatenilor. puterea statului ar trebui sa fie limitata STRICT la drepturile cetatenilor, care ar trebui sa fie de neincalcat in nicio situatie. libertarianism - si cultural.
RăspundețiȘtergereCel mai bun exemplu pentru a porni o dezbatere pe tema asta (pentru ca e actual, de exemplu) cred ca e interventia americanilor in Irak.
RăspundețiȘtergereVlad, in mare, sunt de acord cu ce spui tu. E adevarat ca nu se poate defini matematic o masura si un prag dar asta nu inseamna ca ele nu exista. Lumea nu e facuta doar din matematica. :P Chiar daca ele sunt greu cuantificabile, de cele mai multe ori putem distinge binele de rau (cel putin in teorie! daca n-am putea atunci intreg sistemul juridic ar fi un non-sens si nu cred ca vrem sa adoptam o pozitie asa de radicala).
RăspundețiȘtergereDeci problema care se pune este: acceptand ca, din punctul de vedere al culturii occidentale, o anumita manifestare sociala este rea (chiar daca nu neaparat cuantificabil de rea) si generalizata intr-o cultura non-occidentala, avem dreptul sa intervenim in acea cultura pentru a "indrepta raul"?
Hai sa discutam exemplul Adinei: interventia americanilor in Irak. El are prea multe aspecte ca sa poata fi dezbatut pe un blog dar as vrea sa subliniez, totusi, niste trasaturi care eu consider ca se intalnesc la multe alte actiuni militare de-a lungul timpului"
1. Nu popoarele vor sa invadeze ci conducatorii lor. Americanii nu vor sa fie in Irak, vor sa se intoarca trupele acasa la familiile lor. Conducatorii, insa, sunt cei care spun chestii gen "Irakul detine arme de distrugere in masa si e un pericol international" ca sa motiveze populatia spre a accepta o invazie (afirmatia a fost, apoi ridiculizata de catre presa din America - era un fals ordinar)
2. Lupta cu teroristii i-a transformat si pe americani in teroristi. Incet-incet, au inceput sa isi taie singuri toate drepturile pentru care s-au luptat. La Guantanamo Bay, de exemplu, sunt tinuti oameni fara sa li se aduca acuzatii formale, fara sa aiba posibilitatea de a fi judecati de un juriu si aplicandu-li-se metode de tortura atunci cand sunt interogati. Mai nou, Patriot Act i-a apropiat pe americani de un stat politienesc. Oricine iti poate asculta convorbirile, orice iti poate citi emailurile, daca esti suspectat de terorism.
3. Oricat de bune par intentiile americanilor, oricat de mult ar incerca sa ne convinga ca actioneaza spre securitatea tuturor, o "coincidenta ciudata" sare in ochi: intamplator, Irakul e un loc cu foarte mult petrol. Alte tari care sunt etichetate ca pericol international nu sunt invadate (de ex. Coreea de Nord). Asta pune in lumina ipocrizia filosofiei de jandarm international cu care se bat in piept americanii. Motivul real pentru care s-au dus in Irak este petrolul.
La pct 1 tu spui ca americanii nu vor sa fie in Irak. Ei bine, ar fi interesanta o statistica reala referitoare la cati americani sunt pro si cati contra interventiei in Irak. Si chiar una facuta in Europa, pt ca eu stiu destui oameni care gasesc justificat ce fac americanii.
RăspundețiȘtergerePe de alta parte, la fel de interesant e de vazut ce schimbari s-au facut in urma unor astfel de interventii. Trebuie cautat un astfel de exemplu - unde interventia s-a terminat - si vazut daca finalitatea coincide cu justificarea care a stat la baza interventiei.
cred ca din punctul de vedere al dezbaterii este absolut irelevant cati americani vor sa fie in irak
RăspundețiȘtergeremult mai relevant este cati irakieni vor ca americanii sa fie in irak. pana la urma asta era ideea interventionismului, sa protejezi oamenii. ar trebui insa ca ei sa poata sa decida daca vor sa fie "protejati"
Niste sondaje de opinie referitoare la popularitatea invaziei din irak:
RăspundețiȘtergerePoll 1
Poll 2
Asa cum spune Vlad, insa, e mai putin relevant daca americanii vor sa invadeze pentru ca ei sunt deja parte a culturii occidentale. Mai interesant este daca irakienii vor sa fie invadati pentru ca ei sunt parte a culturii "oprimate" de regimul lui Saddam. N-am gasit niciun poll in sensul asta.
Fiti cu ochii pe Venezuela. E un baiat acolo care ii deranjeaza rau pe americani. E o singura problema: nu e dictator intrucat a fost ales liber de mai multe ori. Un asasinat, ceva???
RăspundețiȘtergere