In apararea pitzipoancei

Orice revolutie in comportamentul social este privita la inceput cu reticenta si cu respingere de catre mainstream-ul societatii. Sa luam spre referinta modelul revolutiei vestimentare din '60-'70 legate de curentul hippie. Mecanismele de lupta impotriva contra-culturilor sunt destul de clare: se folosesc etichtele sociale in mare masura. Apartenenta la modelul hippie iti atragea o serie de etichete: erai catalogat drept superficial, lenes, neserios daca nu aveai parul scurt ci parul lung si, eventual, daca umblai intr-o geaca de blugi in loc de sacou si intr-o camasa inflorata in loc de camasa alba cu cravata.

Un alt exemplu interesant este varianta sovietica de contracultura: Although not exactly equivalent to the English definition, the term "Контркультура" (Kontrkul'tura, "Counterculture") found a constant use in Russian to define a cultural movement that promotes acting outside usual conventions of Russian culture: use of explicit language, graphical description of sex, violence and illicit activities and uncopyrighted use of "safe" characters involved in everything mentioned. (http://en.wikipedia.org/wiki/Counterculture) Sa ne amintim ca si atunci mediul social-politic comunist era profund refractar la toate aceste forme de manifestare a personalitatii. Calitatea de "om nou" era incompatibila cu etichetele asociate contra-curentului: alcoolic, pervers, anti-social, anti-sistem.

Pitzipoanca este un model cultural romanesc recent. Toata discutia de mai sus i se aplica integral. Pitzipoanca este astazi ceea ce parul lung la baieti era acum 40 de ani. Daca ne uitam, nu cred sa existe vreo eticheta noua. Aceleasi lucruri se spun si despre pitzi ale noastre: sunt superficiale, nu vor sa munceasca, sunt prea explicite dpdv sexual si chiar si ca nu stiu sa scrie. Intamplator, asta e cam adevarat. Nu prea stiu sa scrie fetele astea. Dar eu va marturisesc ca am avut deja doi profesori la sociologie care nu reusesc sa conjuge verbul 'a sti' la indicativ prezent, persoana a doua, folosind numarul corect de 'i' (si am si emailuri doveditoare). Pe lista mea de messenger, numarul de persoane care scriu corect verbele 'a fi', 'a sti' si 'a veni' la toate modurile si la toate timpurile la persoana a doua este infim. Deci pitzi nu sunt deloc speciale pentru ca nu stiu sa scrie. Se incadreaza perfect, din acest punct de vedere, in fondul societatii. Dar noi le etichetam doar pe ele.

Cand am citit acest articol din Adevarul, la inceput eram multumit pentru ca cei doi experti in sociologie si psihologie mentineau un ton echilibrat si stiintific de discutie - ba chiar aduc vorba de etichetare la un moment dat. Am fost dezamagit cand, la final, Alfred Bulai nu s-a putut tine si ne-a explicat el ce modele sunt bune si pe ce se bazeaza ele. Pacat, era un articol bun...

Stereotipurile si etichetarile rareori corespund unui fond social real. Ele reprezinta bias-uri ale societatii, nu carente ale pitzipoancei (sau ale hippiotului sau rusului de mai sus). Ca oameni responsabili si constienti, trebuie sa evitam sa folosim astfel de stereotipuri si sa intelegem ca oamenii au mereu un substrat, chiar daca se comporta altfel decat noi.

In final, citez o descriere a pitzipoancei facuta in articolul de mai sus: o bine dezvoltată tehnică de flirt, adaptată tuturor situaţiilor, plăcerea supremă fiind să aibă cât mai mulţi admiratori. Ce pot sa zic... din acest punct de vedere, chiar daca inteleg ce e aia neutralitatea axiologica a sociologului, as putea fi si eu o pitzipoanca!